Revista Etică și Deontologie最新文献

筛选
英文 中文
De lege ferenda cu privire la reglementările cu impact asupra activității comisiilor de etică universitară
Revista Etică și Deontologie Pub Date : 2021-10-20 DOI: 10.52744/red.2021.01.05
Cristina Mihaela SALCĂ ROTARU, Laura Manea
{"title":"De lege ferenda cu privire la reglementările cu impact asupra activității comisiilor de etică universitară","authors":"Cristina Mihaela SALCĂ ROTARU, Laura Manea","doi":"10.52744/red.2021.01.05","DOIUrl":"https://doi.org/10.52744/red.2021.01.05","url":null,"abstract":"Prevederile legislative aplicabile activității comisiilor de etică universitară din România sunt multiple și de cele mai multe ori contradictorii. Astfel, activitatea comisiilor de etică universitară este mult mai dificilă, iar finalitatea procedurilor este pusă sub semnul incertitudinii. Acest articol subliniază necesitatea modificării acelor dispoziții privind termenele și procedura de soluționare, precum și modul de punere în aplicare a acestora. Studiul are la bază cercetarea efectuată asupra literaturii de specialitate, legislației aferente, jurisprudenței naționale și a hotărârilor consiliilor consultative de pe pe lângă ministerele de resort. La final sunt prezentate propunerile de lege ferenda ale autoarelor privind armonizarea Legii nr. 1 din 2011 și din Legea nr. 206 din 2004.","PeriodicalId":149091,"journal":{"name":"Revista Etică și Deontologie","volume":"24 1","pages":"0"},"PeriodicalIF":0.0,"publicationDate":"2021-10-20","publicationTypes":"Journal Article","fieldsOfStudy":null,"isOpenAccess":false,"openAccessPdf":"","citationCount":null,"resultStr":null,"platform":"Semanticscholar","paperid":"128525665","PeriodicalName":null,"FirstCategoryId":null,"ListUrlMain":null,"RegionNum":0,"RegionCategory":"","ArticlePicture":[],"TitleCN":null,"AbstractTextCN":null,"PMCID":"","EPubDate":null,"PubModel":null,"JCR":null,"JCRName":null,"Score":null,"Total":0}
引用次数: 0
Considerații etice privind managementul Covid-19 la pacientul vârstnic spitalizat – Studiu de caz
Revista Etică și Deontologie Pub Date : 2021-10-20 DOI: 10.52744/red.2021.01.09
Maria-Elena Cocuz, I. Cocuz
{"title":"Considerații etice privind managementul Covid-19 la pacientul vârstnic spitalizat – Studiu de caz","authors":"Maria-Elena Cocuz, I. Cocuz","doi":"10.52744/red.2021.01.09","DOIUrl":"https://doi.org/10.52744/red.2021.01.09","url":null,"abstract":"Infecția cu SARS-Cov-2, denumită Covid-19, cu evoluție declarată pandemică de OMS în martie 2020, determină variate forme de boală, gravitatea crescând odată cu vârsta și cu prezența de comorbidități. Pacientul vârstnic cu Covid-19 necesită frecvent internare în spital pentru tratament și supraveghere medicală. Lucrarea de față prezintă un studiu retrospectiv efectuat pe cazuistica Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Brașov în perioada 01.03.2021-31.03.2021, axat pe evidențierea unor aspecte etice legate de particularitățile îngrijire medicală ale pacienților cu vârsta peste 65 ani. În perioada menționată proporția bolnavilor vârstnici a fost de 51,48%% din totalul internărilor, mare parte dintre aceștia prezentând forme medio-severe și severe de boală și având asociate multiple comorbidități. În acest context asistența medicală acordată pacientului vârstnic spitalizat cu Covid-19 trebuie sa fie nediscriminatorie și să cuprindă aplicarea echitabilă a tratamentul specific, intervențiile în caz de urgență medicală și accesul la servicii de specialitate pentru bolile cronice asociate în cazul decompensării acestora","PeriodicalId":149091,"journal":{"name":"Revista Etică și Deontologie","volume":"74 1","pages":"0"},"PeriodicalIF":0.0,"publicationDate":"2021-10-20","publicationTypes":"Journal Article","fieldsOfStudy":null,"isOpenAccess":false,"openAccessPdf":"","citationCount":null,"resultStr":null,"platform":"Semanticscholar","paperid":"124045101","PeriodicalName":null,"FirstCategoryId":null,"ListUrlMain":null,"RegionNum":0,"RegionCategory":"","ArticlePicture":[],"TitleCN":null,"AbstractTextCN":null,"PMCID":"","EPubDate":null,"PubModel":null,"JCR":null,"JCRName":null,"Score":null,"Total":0}
引用次数: 0
"BREVIAR Noua viziune privind comisiile de etică în proiectul de lege privind învățământul superior"
Revista Etică și Deontologie Pub Date : 1900-01-01 DOI: 10.52744/red.2022.02.09
Laura Manea
{"title":"\"BREVIAR Noua viziune privind comisiile de etică în proiectul de lege privind învățământul superior\"","authors":"Laura Manea","doi":"10.52744/red.2022.02.09","DOIUrl":"https://doi.org/10.52744/red.2022.02.09","url":null,"abstract":"","PeriodicalId":149091,"journal":{"name":"Revista Etică și Deontologie","volume":"38 1","pages":"0"},"PeriodicalIF":0.0,"publicationDate":"1900-01-01","publicationTypes":"Journal Article","fieldsOfStudy":null,"isOpenAccess":false,"openAccessPdf":"","citationCount":null,"resultStr":null,"platform":"Semanticscholar","paperid":"122453527","PeriodicalName":null,"FirstCategoryId":null,"ListUrlMain":null,"RegionNum":0,"RegionCategory":"","ArticlePicture":[],"TitleCN":null,"AbstractTextCN":null,"PMCID":"","EPubDate":null,"PubModel":null,"JCR":null,"JCRName":null,"Score":null,"Total":0}
引用次数: 1
"About ethics: Scientometric Research in WoS Core Collection (2011-2021)" 《关于伦理学:科学计量学在WoS核心馆藏中的研究(2011-2021)》
Revista Etică și Deontologie Pub Date : 1900-01-01 DOI: 10.52744/red.2022.02.02
Victor Velter, L. Manea, Cristina Mihaela SALCĂ ROTARU
{"title":"\"About ethics: Scientometric Research in WoS Core Collection (2011-2021)\"","authors":"Victor Velter, L. Manea, Cristina Mihaela SALCĂ ROTARU","doi":"10.52744/red.2022.02.02","DOIUrl":"https://doi.org/10.52744/red.2022.02.02","url":null,"abstract":"","PeriodicalId":149091,"journal":{"name":"Revista Etică și Deontologie","volume":"8 1","pages":"0"},"PeriodicalIF":0.0,"publicationDate":"1900-01-01","publicationTypes":"Journal Article","fieldsOfStudy":null,"isOpenAccess":false,"openAccessPdf":"","citationCount":null,"resultStr":null,"platform":"Semanticscholar","paperid":"122248781","PeriodicalName":null,"FirstCategoryId":null,"ListUrlMain":null,"RegionNum":0,"RegionCategory":"","ArticlePicture":[],"TitleCN":null,"AbstractTextCN":null,"PMCID":"","EPubDate":null,"PubModel":null,"JCR":null,"JCRName":null,"Score":null,"Total":0}
引用次数: 0
"Etica și echitatea în dreptul penal: de la principiu la executare"
Revista Etică și Deontologie Pub Date : 1900-01-01 DOI: 10.52744/red.2022.02.05
Ioan Constantin Gliga
{"title":"\"Etica și echitatea în dreptul penal: de la principiu la executare\"","authors":"Ioan Constantin Gliga","doi":"10.52744/red.2022.02.05","DOIUrl":"https://doi.org/10.52744/red.2022.02.05","url":null,"abstract":"","PeriodicalId":149091,"journal":{"name":"Revista Etică și Deontologie","volume":"11 1","pages":"0"},"PeriodicalIF":0.0,"publicationDate":"1900-01-01","publicationTypes":"Journal Article","fieldsOfStudy":null,"isOpenAccess":false,"openAccessPdf":"","citationCount":null,"resultStr":null,"platform":"Semanticscholar","paperid":"130328909","PeriodicalName":null,"FirstCategoryId":null,"ListUrlMain":null,"RegionNum":0,"RegionCategory":"","ArticlePicture":[],"TitleCN":null,"AbstractTextCN":null,"PMCID":"","EPubDate":null,"PubModel":null,"JCR":null,"JCRName":null,"Score":null,"Total":0}
引用次数: 0
"Etica în mediul universitar: perspectiva studentului asupra celor mai importante standarde etice"
Revista Etică și Deontologie Pub Date : 1900-01-01 DOI: 10.52744/red.2022.02.06
Tünde Giurgiuman, Sorin Daniel Vâtcă
{"title":"\"Etica în mediul universitar: perspectiva studentului asupra celor mai importante standarde etice\"","authors":"Tünde Giurgiuman, Sorin Daniel Vâtcă","doi":"10.52744/red.2022.02.06","DOIUrl":"https://doi.org/10.52744/red.2022.02.06","url":null,"abstract":"","PeriodicalId":149091,"journal":{"name":"Revista Etică și Deontologie","volume":"24 1","pages":"0"},"PeriodicalIF":0.0,"publicationDate":"1900-01-01","publicationTypes":"Journal Article","fieldsOfStudy":null,"isOpenAccess":false,"openAccessPdf":"","citationCount":null,"resultStr":null,"platform":"Semanticscholar","paperid":"121789632","PeriodicalName":null,"FirstCategoryId":null,"ListUrlMain":null,"RegionNum":0,"RegionCategory":"","ArticlePicture":[],"TitleCN":null,"AbstractTextCN":null,"PMCID":"","EPubDate":null,"PubModel":null,"JCR":null,"JCRName":null,"Score":null,"Total":0}
引用次数: 0
Aspecte etice ale psihologiei dezvoltării
Revista Etică și Deontologie Pub Date : 1900-01-01 DOI: 10.52744/red.2022.02.04
Zeno Gonzo
{"title":"Aspecte etice ale psihologiei dezvoltării","authors":"Zeno Gonzo","doi":"10.52744/red.2022.02.04","DOIUrl":"https://doi.org/10.52744/red.2022.02.04","url":null,"abstract":"","PeriodicalId":149091,"journal":{"name":"Revista Etică și Deontologie","volume":"1 1","pages":"0"},"PeriodicalIF":0.0,"publicationDate":"1900-01-01","publicationTypes":"Journal Article","fieldsOfStudy":null,"isOpenAccess":false,"openAccessPdf":"","citationCount":null,"resultStr":null,"platform":"Semanticscholar","paperid":"114661183","PeriodicalName":null,"FirstCategoryId":null,"ListUrlMain":null,"RegionNum":0,"RegionCategory":"","ArticlePicture":[],"TitleCN":null,"AbstractTextCN":null,"PMCID":"","EPubDate":null,"PubModel":null,"JCR":null,"JCRName":null,"Score":null,"Total":0}
引用次数: 0
"Promovarea culturii etice în universități pentru dezvoltarea comportamentului etic" "促进大学道德文化,培养道德行为"
Revista Etică și Deontologie Pub Date : 1900-01-01 DOI: 10.52744/red.2022.02.03
Maria Sinaci
{"title":"\"Promovarea culturii etice în universități pentru dezvoltarea comportamentului etic\"","authors":"Maria Sinaci","doi":"10.52744/red.2022.02.03","DOIUrl":"https://doi.org/10.52744/red.2022.02.03","url":null,"abstract":": Creating and promoting an ethical culture in educational institutions is as complex as it is necessary in the current context. Ethical culture in the universities is important because it influences the ethical behavior of members of the academic community and can contribute to the development of students' character. Moral values, once assumed, help us to become better human beings, with an ethical perspective on the decisions making, including respect for others, honesty, equality, etc. Studies have shown that moral standards can be improved through education. In order to educate character leaders, modern universities must ensure both access to ethical education and access to an","PeriodicalId":149091,"journal":{"name":"Revista Etică și Deontologie","volume":"48 1","pages":"0"},"PeriodicalIF":0.0,"publicationDate":"1900-01-01","publicationTypes":"Journal Article","fieldsOfStudy":null,"isOpenAccess":false,"openAccessPdf":"","citationCount":null,"resultStr":null,"platform":"Semanticscholar","paperid":"134337900","PeriodicalName":null,"FirstCategoryId":null,"ListUrlMain":null,"RegionNum":0,"RegionCategory":"","ArticlePicture":[],"TitleCN":null,"AbstractTextCN":null,"PMCID":"","EPubDate":null,"PubModel":null,"JCR":null,"JCRName":null,"Score":null,"Total":0}
引用次数: 1
"EDITORIAL Prea curând?"
Revista Etică și Deontologie Pub Date : 1900-01-01 DOI: 10.52744/red.2022.02.01
Alina Trocin
{"title":"\"EDITORIAL Prea curând?\"","authors":"Alina Trocin","doi":"10.52744/red.2022.02.01","DOIUrl":"https://doi.org/10.52744/red.2022.02.01","url":null,"abstract":"","PeriodicalId":149091,"journal":{"name":"Revista Etică și Deontologie","volume":"125 1","pages":"0"},"PeriodicalIF":0.0,"publicationDate":"1900-01-01","publicationTypes":"Journal Article","fieldsOfStudy":null,"isOpenAccess":false,"openAccessPdf":"","citationCount":null,"resultStr":null,"platform":"Semanticscholar","paperid":"131783100","PeriodicalName":null,"FirstCategoryId":null,"ListUrlMain":null,"RegionNum":0,"RegionCategory":"","ArticlePicture":[],"TitleCN":null,"AbstractTextCN":null,"PMCID":"","EPubDate":null,"PubModel":null,"JCR":null,"JCRName":null,"Score":null,"Total":0}
引用次数: 0
"Involvement of the University Ethics Commissions regarding the existence of plagiarism from different perspectives: MEC Order no. 5229/2020 and ME Order no. 5255/2021" 《大学伦理委员会从不同角度看待剽窃行为的介入:MEC第2号命令》。5229/2020和ME订单号5255/2021”
Revista Etică și Deontologie Pub Date : 1900-01-01 DOI: 10.52744/red.2022.02.08
L. Manea
{"title":"\"Involvement of the University Ethics Commissions regarding the existence of plagiarism from different perspectives: MEC Order no. 5229/2020 and ME Order no. 5255/2021\"","authors":"L. Manea","doi":"10.52744/red.2022.02.08","DOIUrl":"https://doi.org/10.52744/red.2022.02.08","url":null,"abstract":"","PeriodicalId":149091,"journal":{"name":"Revista Etică și Deontologie","volume":"12 1","pages":"0"},"PeriodicalIF":0.0,"publicationDate":"1900-01-01","publicationTypes":"Journal Article","fieldsOfStudy":null,"isOpenAccess":false,"openAccessPdf":"","citationCount":null,"resultStr":null,"platform":"Semanticscholar","paperid":"121778749","PeriodicalName":null,"FirstCategoryId":null,"ListUrlMain":null,"RegionNum":0,"RegionCategory":"","ArticlePicture":[],"TitleCN":null,"AbstractTextCN":null,"PMCID":"","EPubDate":null,"PubModel":null,"JCR":null,"JCRName":null,"Score":null,"Total":0}
引用次数: 0
0
×
引用
GB/T 7714-2015
复制
MLA
复制
APA
复制
导出至
BibTeX EndNote RefMan NoteFirst NoteExpress
×
提示
您的信息不完整,为了账户安全,请先补充。
现在去补充
×
提示
您因"违规操作"
具体请查看互助需知
我知道了
×
提示
确定
请完成安全验证×
相关产品
×
本文献相关产品
联系我们:info@booksci.cn Book学术提供免费学术资源搜索服务,方便国内外学者检索中英文文献。致力于提供最便捷和优质的服务体验。 Copyright © 2023 布克学术 All rights reserved.
京ICP备2023020795号-1
ghs 京公网安备 11010802042870号
Book学术文献互助
Book学术文献互助群
群 号:604180095
Book学术官方微信