4。

C. Sălăvăstru, actelor de argumentare
{"title":"4。","authors":"C. Sălăvăstru, actelor de argumentare","doi":"10.1515/9783110890891-004","DOIUrl":null,"url":null,"abstract":"1. Ce sunt sofismele? O primă observaţie: sofismele sunt erori ale actelor de argumentare, adică sunt erori care intervin într-o relaţie dialogică de ordin discursiv cu un interlocutor, relaţie prin care încercăm să-l determinăm pe acesta din urmă – în mod raţional fireşte – să adopte o modalitate opinabilă (convingere, considerare, părere indecisă, contestare) în legătură cu adevărul unei teze pe care o supunem dezbaterii. Din acest motiv ni se pare că afirmaţia conform căreia sofismele sunt erori de logică este o neînţelegere – în cel mai fericit caz – a naturii unei situaţii de raţionare. Pentru logică numai raţionamentul şi întemeierea corecte sunt relevante, iar dacă cineva respectă regulile raţionamentului corect puse la îndemână de logică ar trebui, în mod normal, să nu facă niciodată erori ! Dacă face, atunci a ieşit din domeniul logicului pur şi a intrat în domeniul ... practicii logice unde, normal, se poate greşi. Dar practica logică unde se manifestă cel mai frecvent erorile de întemeiere este argumentarea. Anumite paralelisme pot fi ilustrative din acest punct de vedere. Sectoare întregi din matematică ne dau regulile calculului corect. Dacă cineva greşeşte la calcul, problema aceasta nu este o chestiune care aparţine acestor sectoare ale matematicii ci a celui care face calculul. Unii pot să greşească, alţii nu pe baza aceloraşi reguli valabile pentru toţi. Medicina pune la dispoziţia celui care se iniţiază în domeniu cunoştinţe şi reguli în baza cărora sunt tratate anumite boli. Dar tratamentul acordat de doi medici poate fi diferit în unul şi acelaşi caz pentru că administrarea tratamentului nu mai ţine de medicină, ci de aplicarea practică a cunoştinţelor acestui domeniu. A doua observaţie: ca eroare de argumentare, sofismul poate avea sursa în cele trei elemente care constituie contextul de manifestare a argumentării: argument, tehnică de argumentare, condiţiile argumentării. Atunci când erorile ţin de argumentele aduse, sofismele sunt determinate de faptul că interlocutorului i se propun drept temeiuri neadevăruri, propoziţii care au doar aparenţa adevărului, dar care nu sunt adevăruri în realitate. Regăsim aici critica pe care Platon o face în dialogul Phaidros retoricii pentru faptul că înşeală mulţimea în convingeri pe baza confuziei pe care o introduce între adevăr şi verosimil.Când erorile ţin de tehnica de argumentare utilizată în relaţia dialogală, sofismele sunt determinate de faptul că mecanismele de întemeiere sunt incorecte (nevalide). În acest caz, argumentele pot fi propoziţii adevărate în realitate, dar ele nu sunt decât argumente aparente. Ceea ce înseamnă că, chiar adevărate fiind, legătura lor cu susţinerea sau respingerea tezei (concluziei) nu este necesară ci numai aparentă.","PeriodicalId":137091,"journal":{"name":"Die Entdeckung der Menschenrechte","volume":"1 1","pages":"0"},"PeriodicalIF":0.0000,"publicationDate":"1889-12-31","publicationTypes":"Journal Article","fieldsOfStudy":null,"isOpenAccess":false,"openAccessPdf":"","citationCount":"0","resultStr":"{\"title\":\"IV.\",\"authors\":\"C. Sălăvăstru, actelor de argumentare\",\"doi\":\"10.1515/9783110890891-004\",\"DOIUrl\":null,\"url\":null,\"abstract\":\"1. Ce sunt sofismele? O primă observaţie: sofismele sunt erori ale actelor de argumentare, adică sunt erori care intervin într-o relaţie dialogică de ordin discursiv cu un interlocutor, relaţie prin care încercăm să-l determinăm pe acesta din urmă – în mod raţional fireşte – să adopte o modalitate opinabilă (convingere, considerare, părere indecisă, contestare) în legătură cu adevărul unei teze pe care o supunem dezbaterii. Din acest motiv ni se pare că afirmaţia conform căreia sofismele sunt erori de logică este o neînţelegere – în cel mai fericit caz – a naturii unei situaţii de raţionare. Pentru logică numai raţionamentul şi întemeierea corecte sunt relevante, iar dacă cineva respectă regulile raţionamentului corect puse la îndemână de logică ar trebui, în mod normal, să nu facă niciodată erori ! Dacă face, atunci a ieşit din domeniul logicului pur şi a intrat în domeniul ... practicii logice unde, normal, se poate greşi. Dar practica logică unde se manifestă cel mai frecvent erorile de întemeiere este argumentarea. Anumite paralelisme pot fi ilustrative din acest punct de vedere. Sectoare întregi din matematică ne dau regulile calculului corect. Dacă cineva greşeşte la calcul, problema aceasta nu este o chestiune care aparţine acestor sectoare ale matematicii ci a celui care face calculul. Unii pot să greşească, alţii nu pe baza aceloraşi reguli valabile pentru toţi. Medicina pune la dispoziţia celui care se iniţiază în domeniu cunoştinţe şi reguli în baza cărora sunt tratate anumite boli. Dar tratamentul acordat de doi medici poate fi diferit în unul şi acelaşi caz pentru că administrarea tratamentului nu mai ţine de medicină, ci de aplicarea practică a cunoştinţelor acestui domeniu. A doua observaţie: ca eroare de argumentare, sofismul poate avea sursa în cele trei elemente care constituie contextul de manifestare a argumentării: argument, tehnică de argumentare, condiţiile argumentării. Atunci când erorile ţin de argumentele aduse, sofismele sunt determinate de faptul că interlocutorului i se propun drept temeiuri neadevăruri, propoziţii care au doar aparenţa adevărului, dar care nu sunt adevăruri în realitate. Regăsim aici critica pe care Platon o face în dialogul Phaidros retoricii pentru faptul că înşeală mulţimea în convingeri pe baza confuziei pe care o introduce între adevăr şi verosimil.Când erorile ţin de tehnica de argumentare utilizată în relaţia dialogală, sofismele sunt determinate de faptul că mecanismele de întemeiere sunt incorecte (nevalide). În acest caz, argumentele pot fi propoziţii adevărate în realitate, dar ele nu sunt decât argumente aparente. Ceea ce înseamnă că, chiar adevărate fiind, legătura lor cu susţinerea sau respingerea tezei (concluziei) nu este necesară ci numai aparentă.\",\"PeriodicalId\":137091,\"journal\":{\"name\":\"Die Entdeckung der Menschenrechte\",\"volume\":\"1 1\",\"pages\":\"0\"},\"PeriodicalIF\":0.0000,\"publicationDate\":\"1889-12-31\",\"publicationTypes\":\"Journal Article\",\"fieldsOfStudy\":null,\"isOpenAccess\":false,\"openAccessPdf\":\"\",\"citationCount\":\"0\",\"resultStr\":null,\"platform\":\"Semanticscholar\",\"paperid\":null,\"PeriodicalName\":\"Die Entdeckung der Menschenrechte\",\"FirstCategoryId\":\"1085\",\"ListUrlMain\":\"https://doi.org/10.1515/9783110890891-004\",\"RegionNum\":0,\"RegionCategory\":null,\"ArticlePicture\":[],\"TitleCN\":null,\"AbstractTextCN\":null,\"PMCID\":null,\"EPubDate\":\"\",\"PubModel\":\"\",\"JCR\":\"\",\"JCRName\":\"\",\"Score\":null,\"Total\":0}","platform":"Semanticscholar","paperid":null,"PeriodicalName":"Die Entdeckung der Menschenrechte","FirstCategoryId":"1085","ListUrlMain":"https://doi.org/10.1515/9783110890891-004","RegionNum":0,"RegionCategory":null,"ArticlePicture":[],"TitleCN":null,"AbstractTextCN":null,"PMCID":null,"EPubDate":"","PubModel":"","JCR":"","JCRName":"","Score":null,"Total":0}
引用次数: 0

摘要

1.什么是诡辩?首先要指出的是:诡辩是论证行为中的错误,即在与对话者的话语对话关系中出现的错误,在这种关系中,我们试图诱导对话者--当然是理性地--对我们正在辩论的论题的真理性采取一种意见模式(确信、考虑、未定意见、争论)。因此,在我们看来,诡辩是逻辑谬误的说法充其量只是对推理情况的性质的误解。对于逻辑学来说,只有正确的推理和基础才是相关的,如果一个人遵循逻辑学提供的正确推理规则,他通常就不会犯错误!如果他犯了错误,那么他就走出了纯粹逻辑的领域,进入了......逻辑实践的领域,在那里,人们自然会犯错误。但是,逻辑实践中最常出现基础错误的是论证。从这个角度看,某些相似之处或许可以说明问题。数学的整个章节为我们提供了正确计算的规则。如果计算错误,问题不在于数学的这些领域,而在于计算的人。有些人可能会出错,而另一些人则不会,因为同样的规则适用于每一个人。医学为新手提供了治疗某些疾病的知识和规则。但是,在同一个病例中,两个医生的治疗方法可能是不同的,因为治疗方法不再是医学问题,而是该领域知识的实际应用问题。第二点:作为一种论证谬误,诡辩的根源在于构成论证背景的三个要素:论点、论证技巧、论证条件。当错误涉及所提出的论据时,诡辩的起因是向对话者提供了不真实的理由,这些句子只是具有真理的表象,但实际上并非真理。在这里,我们可以看到柏拉图在《费德罗斯对话》中对修辞学的批评,因为修辞学混淆了真理和真实,误导了大众的信仰。当错误出现在对话关系中使用的论证技巧上时,诡辩就会因为依据机制不正确(无效)而产生。在这种情况下,论据在现实中可能是真实的句子,但它们只是表面上的论据。这意味着,即使它们是真实的,它们与支持或否定论点(结论)之间的联系也不是必然的,而只是表面的。
本文章由计算机程序翻译,如有差异,请以英文原文为准。
IV.
1. Ce sunt sofismele? O primă observaţie: sofismele sunt erori ale actelor de argumentare, adică sunt erori care intervin într-o relaţie dialogică de ordin discursiv cu un interlocutor, relaţie prin care încercăm să-l determinăm pe acesta din urmă – în mod raţional fireşte – să adopte o modalitate opinabilă (convingere, considerare, părere indecisă, contestare) în legătură cu adevărul unei teze pe care o supunem dezbaterii. Din acest motiv ni se pare că afirmaţia conform căreia sofismele sunt erori de logică este o neînţelegere – în cel mai fericit caz – a naturii unei situaţii de raţionare. Pentru logică numai raţionamentul şi întemeierea corecte sunt relevante, iar dacă cineva respectă regulile raţionamentului corect puse la îndemână de logică ar trebui, în mod normal, să nu facă niciodată erori ! Dacă face, atunci a ieşit din domeniul logicului pur şi a intrat în domeniul ... practicii logice unde, normal, se poate greşi. Dar practica logică unde se manifestă cel mai frecvent erorile de întemeiere este argumentarea. Anumite paralelisme pot fi ilustrative din acest punct de vedere. Sectoare întregi din matematică ne dau regulile calculului corect. Dacă cineva greşeşte la calcul, problema aceasta nu este o chestiune care aparţine acestor sectoare ale matematicii ci a celui care face calculul. Unii pot să greşească, alţii nu pe baza aceloraşi reguli valabile pentru toţi. Medicina pune la dispoziţia celui care se iniţiază în domeniu cunoştinţe şi reguli în baza cărora sunt tratate anumite boli. Dar tratamentul acordat de doi medici poate fi diferit în unul şi acelaşi caz pentru că administrarea tratamentului nu mai ţine de medicină, ci de aplicarea practică a cunoştinţelor acestui domeniu. A doua observaţie: ca eroare de argumentare, sofismul poate avea sursa în cele trei elemente care constituie contextul de manifestare a argumentării: argument, tehnică de argumentare, condiţiile argumentării. Atunci când erorile ţin de argumentele aduse, sofismele sunt determinate de faptul că interlocutorului i se propun drept temeiuri neadevăruri, propoziţii care au doar aparenţa adevărului, dar care nu sunt adevăruri în realitate. Regăsim aici critica pe care Platon o face în dialogul Phaidros retoricii pentru faptul că înşeală mulţimea în convingeri pe baza confuziei pe care o introduce între adevăr şi verosimil.Când erorile ţin de tehnica de argumentare utilizată în relaţia dialogală, sofismele sunt determinate de faptul că mecanismele de întemeiere sunt incorecte (nevalide). În acest caz, argumentele pot fi propoziţii adevărate în realitate, dar ele nu sunt decât argumente aparente. Ceea ce înseamnă că, chiar adevărate fiind, legătura lor cu susţinerea sau respingerea tezei (concluziei) nu este necesară ci numai aparentă.
求助全文
通过发布文献求助,成功后即可免费获取论文全文。 去求助
来源期刊
自引率
0.00%
发文量
0
×
引用
GB/T 7714-2015
复制
MLA
复制
APA
复制
导出至
BibTeX EndNote RefMan NoteFirst NoteExpress
×
提示
您的信息不完整,为了账户安全,请先补充。
现在去补充
×
提示
您因"违规操作"
具体请查看互助需知
我知道了
×
提示
确定
请完成安全验证×
copy
已复制链接
快去分享给好友吧!
我知道了
右上角分享
点击右上角分享
0
联系我们:info@booksci.cn Book学术提供免费学术资源搜索服务,方便国内外学者检索中英文文献。致力于提供最便捷和优质的服务体验。 Copyright © 2023 布克学术 All rights reserved.
京ICP备2023020795号-1
ghs 京公网安备 11010802042870号
Book学术文献互助
Book学术文献互助群
群 号:604180095
Book学术官方微信