Psihologia ca profesie și deontologia intervențiilor psihologice în managementul resurselor umane

Abstract

Profesia de psiholog, la fel ca oricare alta, presupune respectarea unor norme deontologice, aceasta cu atât mai mult cu cât obiectul principal al intervenţiilor psihologilor il formează fiinţa umană. Or, psihologii, prin natura profesiei lor, trebuie să se implice activ in respectarea intimităţii si a integrităţii psihice a fiecărei persoane, să promoveze si să protejeze drepturile fundamentale ale omului. Psihologii, prin profesia pe care o practică, sunt preocupaţi de imbogăţirea cunostinţelor despre comportamentul uman, de inţelegerea propriilor manifestări si ale altora, de utilizarea cunostinţelor stiinţifice de psihologie pentru promovarea unei integrări optime socio-profesionale. Desi psihologia este considerată o stiinţa relativ tânără, ea a realizat, in cei peste 100 de ani de existenţă progrese remarcabile, dovedindu-si utilitatea oriunde este prezent omul: la locul de muncă, in scoală, in clinică, in viaţa politică, in armată etc. De-a lungul timpului s-au conturat numeroase fundamentări teoretice cu consecinţe aplicative sau structuri interpretative care au revoluţionat societatea. Psihologia stucturalistă, freudismul, behaviorismul, si mai recent psihologia cognitivă s-au dovedit a fi modalităţi de abordare a psihicului si a comportamentului uman cu repercusiuni benefice asupra calităţii vieţii psihice a oamenilor. Dar, poate ceea ce este demn de subliniat este faptul că psihologii prin aplicaţiile practice in care s-au implicat, intotdeauna si-au fixat ca obiectiv fundamental optimizarea acţiunilor factorului uman, sprijinirea nemijlocită a oamenilor, indiferent in ce postură ar fi ei: elev, muncitor, militar, manager sau client. O intervenţie de natură psihologică, oricare ar fi natura ei, de orientare profesională, consiliere psihologică, selecţie profesională, evaluarea profesională etc. rămâne imprimată in mintea beneficiarului mulţi ani după epuizarea evenimentului respectiv. Campbell (1974) a arătat că o acţiune de consiliere de orientare profesională, nu numai că marchează viaţa profesională a unui tânăr, dar constituie un eveniment pe care acesta si-l aminteste si după 20 de ani cu o fidelitate destul de mare. Autorii acestui studiu s-au confruntat adesea cu situaţii in care persoanele cu care au interacţionat au povestit despre iniţiativele Oficiilor de Orientare Profesională din anii 1940, la distanţă de 30 de ani. Se sublinia atât profesionalismul cu care au fost conduse intervenţiile psihologice, cât si obiectivitatea psihologului in luarea unor decizii legate de rezultatele examenului de orientare si selecţie profesională sau de optimizări de natură ergonomică.