Imagine a naturii și limbaj

Abstract

1. Există o imagine a naturii în limbaj? Cu siguranţă există o veche modalitate de a pune problema imaginii naturii în limbaj, o problemă, care a fost conceptualizată neîncetat, atât în filosofia limbajului, cât şi în lingvistică. Aici este vorba, totuşi, de o problemă pusă cel mai adesea incorect, iar problemele puse incorect ori nu pot fi rezolvate, în principiu, într-un mod explicit și satisfăcător, ori permit soluții arbitrare, în funcție de felul în care acestea sunt interpretate sau de anumite preferințe. Astfel, și la întrebarea noastră se poate răspunde cu Da, cu Nu sau cu Da şi Nu, în funcţie de cum este perceput raportul limbaj – natură pe care se bazează acest răspuns şi în funcţie de ceea ce se vizează, de fiecare dată, prin termenii „natură”, „imagine” şi „limbaj”. În cele ce urmează, vom distinge, din acest motiv, mai multe moduri de a pune problema şi vom încerca să stabilim la ce rezultat conduce fiecare. 2.1. Cea mai veche dintre aceste problematizări este cea preplatonică, pe care o discută și Platon în Cratylos și care, în parte, apare conceptualizată, sub diferite forme, chiar şi mai târziu. Este vorba de ὀρθότης ὀνομάτων, i.e. de reproducerea materială a lumii lucrurilor prin limbaj, respectiv despre corespondenţa nemijlocită, cel puţin în momentul originar, între sunet și realitatea designată. Este vorba, deci, despre aşa-numita teză a φύσει, care are în vedere esenţa sau, cel puţin, originea limbajului. 2.2. Această teză este, în mai multe privinţe, eronată: în primul rând, deoarece ea presupune că lucrurile, în fiinţa lor, sunt date deja ca delimitate, înaintea limbajului; în al doilea rând, pentru că se presupune existenţa unui raport direct între sunete şi lucrul designat; în al treilea rând, deoarece acest raport este conceput ca raport cauzal între lucru şi sunet, i.e. ca