Prudențiu – (re)scriitor al canonului clasic

The Christian poetry of the Late Roman Empire has a rather delayed start when compared to the bulk of the other patristic writings. However, these tarried beginnings are spectacularly recovered during the second half of the 4th century through the significant contributions of learned authors such as Ambrose of Mediolanum and Prudentius. Our present study dwells on a few poetic fragments of Prudentius’s works in which the Spaniard writer deals with the pro blem of writing itself. When read attentively, these fragments reveal that the writer is aware of the novelty of his Christian poetry within the context of a monumental pagan culture. An admirer of the achievements of the Roman-Greek world, Prudentius does not proceed to a complete rebuttal of the classical writers. Instead, he makes good use of the cultural thesaurus of the Antiquity to create a worthy and ori ginal corpus of poetic writings. Lirica religioasă de expresie latină are un debut tardiv (a doua jumătate a secolului IV) în raport cu restul literaturii patristice. Această întârziere este „recuperată” rapid şi spectaculos, prin condeiele unor scriitori de excepţie, precum Ambrozie al Mediolanului ori poetul Prudenţiu. În studiul nostru, observăm câteva fragmente din scrierile lui Prudenţiu care indică un efort creator pentru a înzestra Biserica începuturilor cu o operă consistentă care să poată sta alături de lucrările consacrate ale Antichităţii clasice păgâne. Pasajele avute în vedere creionează elemente de artă poetică, o reflecţie asupra scrisului propriu şi asupra finalităţilor acestuia; Prudenţiu îşi rodeşte talentul poetic şi abilităţile culturale de excepţie pentru a crea o operă valoroasă şi fascinantă care şi astăzi oferă cercetătorului posibilităţi nebănuite de interpretare.