Strategii argumentative în discursul epideictic al lui Elie Wiesel

În articol sunt prezentate diversele strategii retorice utilizate de Elie Wiesel în argumentarea propriei poziții într-un dublu dialog: în primul rând, cu auditoriul, și indirect cu forțele decizionale la nivel mondial, în al doilea rând, cu istoria. Cu discreție, dar în același timp cu vigoare argumentativă, el aduce în fața publicului imaginea suferinței la care a participat direct în lagărele de concentrare și, revenind permanent la tema indiferenței oamenilor față de ea, își exprimă speranța că respectiva experiență nu se va mai repeta în viitor. Reușește să convingă auditoriul și, totodată, să-l impresioneze adânc atât prin varii tipuri de argumente decelabile, cât și prin strategii retorice, conduse cu rafinament, discreție și detașare. Includerea sa în antologia lui Simon Sebag Montefiore, la care am făcut în permanență referire (Discursuri care au schimbat lumea), este pe deplin justificată: bine articulat, echilibrat argumentat prin exploatarea vizibilă a resurselor de natură etică și afectivă, el nu poate și nu se cuvine să rămână fără ecou în fața celor două tipuri de public căruia i s-a adresat (contemporan și atemporal).