O problemă de circulaţie folclorică dintr-o perspectivă comparată

În articolul de faţă este propusă spre analiză balada Voichiţa, cu versiunile sale româneşti, greceşti sau sârbești, de o largă circulaţie în arealul daco-român. Balada este cunoscută la mai multe popoare şi, după opinia specialiştilor, „subiectul artistic exploatează o concepţie tipică sud-est-europeană”. Este o baladă fantastică, de circulaţie universală, cu diferite întâmplări neprevăzute şi colizii de natură etică , care se menţine în limita dintre ficţiune şi realitate. În baladă este zugrăvită o realitate, de o largă semnificaţie epică, care se sprigină pe ritualurile de la nunţi şi înmormântări, relevă anumite fenomene, situaţii de viaţă arhaică, legate de practici şi interdicţii specifice în modul de existenţă al familiei patriarhale. Blestemul matern şi călătoria fratelui mort aprofundează nucleul epic al narațiunii, ce va menţine subiectul, în zona fabulosului mitic. Privită dintr-o altă perspectivă, balada vizează acţiunile omeneşti, aflate sub semnul predestinării malefice, în mrejele misterelor demonice.