{"title":"Impactul economic al terorismului – eficientizarea fondurilor alocate de către organizațiile internaționale (Studiu de caz Fâșia Gaza)","authors":"Luiza-Andreea Ulmet","doi":"10.53477/2065-8281-23-52","DOIUrl":null,"url":null,"abstract":"Terorismul este un concept care a existat la nivel internațional încă din cele mai vechi timpuri, primind din partea specialiștilor, diferite denumiri, în funcție de perioada în care era identificat, de mijloacele și metodele folosite în cadrul activităților întreprinse, sau de scopurile vizate de acțiunile membrilor diferitelor organizații. Un lucru pe care dorim să îl evidențiem este acela că, atâta timp cât vor exista puncte de vedere diferite, atâta timp cât interesele unora dintre părțile implicate în cadrul unui conflict, inclusiv cele de natură economică, vor fi în contradicție, se vor crea premisele dezvoltării sau coagulării unor mișcări de rezistență, care, prin acțiunile întreprinse, vor fi catalogate drept organizații teroriste. Una dintre principalele organizații teroriste care aduce prejudicii economice incomensurabile, acțiunile acesteia fiind inclusiv de natură a afecta relațiile internaționale, este cea a Harakat al-Muqawama al-Islamiyya – Hamas, cunoscută și sub denumirea de Mișcarea de Rezistență Islamică, care, începând cu anul 2006, a preluat, folosind forța armată, controlul asupra Fâșiei Gaza, impunând o separare politică și economică de Autoritatea Palestiniană.","PeriodicalId":166620,"journal":{"name":"Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”","volume":"116 23","pages":""},"PeriodicalIF":0.0000,"publicationDate":"2024-01-15","publicationTypes":"Journal Article","fieldsOfStudy":null,"isOpenAccess":false,"openAccessPdf":"","citationCount":"0","resultStr":null,"platform":"Semanticscholar","paperid":null,"PeriodicalName":"Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”","FirstCategoryId":"1085","ListUrlMain":"https://doi.org/10.53477/2065-8281-23-52","RegionNum":0,"RegionCategory":null,"ArticlePicture":[],"TitleCN":null,"AbstractTextCN":null,"PMCID":null,"EPubDate":"","PubModel":"","JCR":"","JCRName":"","Score":null,"Total":0}
引用次数: 0
Abstract
Terorismul este un concept care a existat la nivel internațional încă din cele mai vechi timpuri, primind din partea specialiștilor, diferite denumiri, în funcție de perioada în care era identificat, de mijloacele și metodele folosite în cadrul activităților întreprinse, sau de scopurile vizate de acțiunile membrilor diferitelor organizații. Un lucru pe care dorim să îl evidențiem este acela că, atâta timp cât vor exista puncte de vedere diferite, atâta timp cât interesele unora dintre părțile implicate în cadrul unui conflict, inclusiv cele de natură economică, vor fi în contradicție, se vor crea premisele dezvoltării sau coagulării unor mișcări de rezistență, care, prin acțiunile întreprinse, vor fi catalogate drept organizații teroriste. Una dintre principalele organizații teroriste care aduce prejudicii economice incomensurabile, acțiunile acesteia fiind inclusiv de natură a afecta relațiile internaționale, este cea a Harakat al-Muqawama al-Islamiyya – Hamas, cunoscută și sub denumirea de Mișcarea de Rezistență Islamică, care, începând cu anul 2006, a preluat, folosind forța armată, controlul asupra Fâșiei Gaza, impunând o separare politică și economică de Autoritatea Palestiniană.