IMPLICAȚIILE IMPLEMENTĂRII „OBIECTIVELOR GLOBALE” ASUPRA SECURITĂȚII ECONOMICE A ROMÂNIEI

Nicușor Cojan
{"title":"IMPLICAȚIILE IMPLEMENTĂRII „OBIECTIVELOR GLOBALE” ASUPRA SECURITĂȚII ECONOMICE A ROMÂNIEI","authors":"Nicușor Cojan","doi":"10.53477/2065-8281-22-81","DOIUrl":null,"url":null,"abstract":"Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a Națiunilor Unite, adoptată la 25 septembrie 2015, promovează echilibrul dintre cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – economică, socială şi de mediu – și stabilește un cadru global pentru realizarea dezvoltării durabile până în 2030, având 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD) și 169 de ținte conexe. Uniunea Europeană, împreună cu statele sale membre, s-a angajat să pună în aplicare aceste obiective atât la nivelul UE, cât și în alte țări care au cea mai mare nevoie de sprijin. România s-a alăturat liderilor celorlalte 192 de state membre ale ONU la Summitul privind dezvoltarea, adoptând Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, un program de acţiune globală în domeniul dezvoltării, cu caracter universal. În acest context, a fost elaborată și aprobată de Guvernul României Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, la 9 noiembrie 2018, aspectele privind securitatea economică a României fiind abordate și în Strategia Națională de Apărare a Țării, din 30 iunie 2020.","PeriodicalId":166620,"journal":{"name":"Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”","volume":"20 1","pages":"0"},"PeriodicalIF":0.0000,"publicationDate":"2022-10-12","publicationTypes":"Journal Article","fieldsOfStudy":null,"isOpenAccess":false,"openAccessPdf":"","citationCount":"0","resultStr":null,"platform":"Semanticscholar","paperid":null,"PeriodicalName":"Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”","FirstCategoryId":"1085","ListUrlMain":"https://doi.org/10.53477/2065-8281-22-81","RegionNum":0,"RegionCategory":null,"ArticlePicture":[],"TitleCN":null,"AbstractTextCN":null,"PMCID":null,"EPubDate":"","PubModel":"","JCR":"","JCRName":"","Score":null,"Total":0}
引用次数: 0

Abstract

Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a Națiunilor Unite, adoptată la 25 septembrie 2015, promovează echilibrul dintre cele trei dimensiuni ale dezvoltării durabile – economică, socială şi de mediu – și stabilește un cadru global pentru realizarea dezvoltării durabile până în 2030, având 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD) și 169 de ținte conexe. Uniunea Europeană, împreună cu statele sale membre, s-a angajat să pună în aplicare aceste obiective atât la nivelul UE, cât și în alte țări care au cea mai mare nevoie de sprijin. România s-a alăturat liderilor celorlalte 192 de state membre ale ONU la Summitul privind dezvoltarea, adoptând Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, un program de acţiune globală în domeniul dezvoltării, cu caracter universal. În acest context, a fost elaborată și aprobată de Guvernul României Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, la 9 noiembrie 2018, aspectele privind securitatea economică a României fiind abordate și în Strategia Națională de Apărare a Țării, din 30 iunie 2020.
2015 年 9 月 25 日通过的《联合国 2030 年可持续发展议程》促进了可持续发展三个层面(经济、社会和环境)之间的平衡,并制定了到 2030 年实现可持续发展的全球框架,包括 17 项可持续发展目标(SDGs)和 169 项相关具体目标。欧盟与其成员国一起,致力于在欧盟层面和最需要支持的其他国家实现这些目标。在发展峰会上,罗马尼亚与其他 192 个联合国会员国的领导人一起通过了《2030 年可持续发展议程》这一具有普遍性的全球发展行动议程。在此背景下,罗马尼亚政府于2018年11月9日起草并批准了《罗马尼亚2030年可持续发展国家战略》,2020年6月30日的《国防战略》也涉及罗马尼亚的经济安全问题。
本文章由计算机程序翻译,如有差异,请以英文原文为准。
求助全文
约1分钟内获得全文 求助全文
来源期刊
自引率
0.00%
发文量
0
×
引用
GB/T 7714-2015
复制
MLA
复制
APA
复制
导出至
BibTeX EndNote RefMan NoteFirst NoteExpress
×
提示
您的信息不完整,为了账户安全,请先补充。
现在去补充
×
提示
您因"违规操作"
具体请查看互助需知
我知道了
×
提示
确定
请完成安全验证×
copy
已复制链接
快去分享给好友吧!
我知道了
右上角分享
点击右上角分享
0
联系我们:info@booksci.cn Book学术提供免费学术资源搜索服务,方便国内外学者检索中英文文献。致力于提供最便捷和优质的服务体验。 Copyright © 2023 布克学术 All rights reserved.
京ICP备2023020795号-1
ghs 京公网安备 11010802042870号
Book学术文献互助
Book学术文献互助群
群 号:604180095
Book学术官方微信