{"title":"Conflictul ostroavelor. Incidente la frontiera româno-bulgară (1879-1908)","authors":"Daniel Silviu Niculae","doi":"10.53477/2065-8281-23-06","DOIUrl":null,"url":null,"abstract":"Linia de frontieră a unui stat reprezintă delimitarea suprafeţei teritoriale, maritime, fluviale şi aeriene, în interiorul căreia îşi exercită suveranitatea exclusivă şi deplină, asigurând naţiunii sale dreptul la autodeterminare. Astăzi,frontiera statelor membre ale Uniunii Europene este un punct de trecere controlabil, liber, însă pe fondul crizei migraţiei din ultimii ani, curentul instituirii unei graniţe vizibile, eficiente şi operaţionale în rolul ei de control al fluxului de populaţie şi comercial este tot mai puternic, amintind de sistemul westfalian, instituit în secolul al XVII-lea, odată cu apariţia statelor moderne. În Europa secolelor XIX şi XX, conflictele dintre state au avut ca efect modificarea frontierelor teritoriale consemnate în tratatele bilaterale. Articolul de faţă dezbate efectele juridice ale Tratatului de la Berlin din anul 1878, când a fost trasată frontiera terestră dintre România şi Bulgaria. Stabilirea, la 2 septembrie 1879, a frontierei fluviale româno-bulgare pe talveg de către membrii Comisiei europene pentru delimitarea frontierei româno-bulgare ignora prevederile articolului 2 al Tratatului de la Berlin, fapt pentru care au avut loc dese incidente la graniţa de sud, care au generat, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, o stare tensionată din punct de vedere politic, diplomatic şi militar la graniţa de sud a României.","PeriodicalId":166620,"journal":{"name":"Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”","volume":"4 1","pages":"0"},"PeriodicalIF":0.0000,"publicationDate":"2023-04-07","publicationTypes":"Journal Article","fieldsOfStudy":null,"isOpenAccess":false,"openAccessPdf":"","citationCount":"0","resultStr":null,"platform":"Semanticscholar","paperid":null,"PeriodicalName":"Buletinul Universității Naționale de Apărare „Carol I”","FirstCategoryId":"1085","ListUrlMain":"https://doi.org/10.53477/2065-8281-23-06","RegionNum":0,"RegionCategory":null,"ArticlePicture":[],"TitleCN":null,"AbstractTextCN":null,"PMCID":null,"EPubDate":"","PubModel":"","JCR":"","JCRName":"","Score":null,"Total":0}
引用次数: 0
Abstract
Linia de frontieră a unui stat reprezintă delimitarea suprafeţei teritoriale, maritime, fluviale şi aeriene, în interiorul căreia îşi exercită suveranitatea exclusivă şi deplină, asigurând naţiunii sale dreptul la autodeterminare. Astăzi,frontiera statelor membre ale Uniunii Europene este un punct de trecere controlabil, liber, însă pe fondul crizei migraţiei din ultimii ani, curentul instituirii unei graniţe vizibile, eficiente şi operaţionale în rolul ei de control al fluxului de populaţie şi comercial este tot mai puternic, amintind de sistemul westfalian, instituit în secolul al XVII-lea, odată cu apariţia statelor moderne. În Europa secolelor XIX şi XX, conflictele dintre state au avut ca efect modificarea frontierelor teritoriale consemnate în tratatele bilaterale. Articolul de faţă dezbate efectele juridice ale Tratatului de la Berlin din anul 1878, când a fost trasată frontiera terestră dintre România şi Bulgaria. Stabilirea, la 2 septembrie 1879, a frontierei fluviale româno-bulgare pe talveg de către membrii Comisiei europene pentru delimitarea frontierei româno-bulgare ignora prevederile articolului 2 al Tratatului de la Berlin, fapt pentru care au avut loc dese incidente la graniţa de sud, care au generat, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, o stare tensionată din punct de vedere politic, diplomatic şi militar la graniţa de sud a României.