{"title":"中国与国际安全组织的关系","authors":"Lt.Ionela Cătălina MANOLACHE","doi":"10.53477/2065-8281-23-38","DOIUrl":null,"url":null,"abstract":"La momentul actual, mediul internațional se caracterizează prin complexitate. Securitatea globală este amenințată de numeroși factori, iar organizații specifice, precum NATO, OSCE sau ONU, depun eforturi pentru eliminarea sau minimizarea acestor provocări. Un element important în acest sens îl constituie evoluția economică a statelor. Supremația economică aduce cu sine avantaje și în alte domenii de dezvoltare, precum cel politic, social sau militar. China este statul care a surprins întreaga lume prin capacitatea sa de evoluție pe plan economic, devenind un actor important în domeniu într-un timp relativ scurt. Acest statut îi oferă atât beneficii, cât și numeroase obligații, printre care aceea de a coopera cu organizațiile de securitate în vederea dezvoltării unui climat de pace la nivel internațional. Tocmai de aceea statul chinez trebuie să mențină o bună relație cu aceste organizații și să depună eforturi pentru a genera securitatea proprie, dar și pe cea colectivă, asigurând un climat de pace și fiind un exemplu pentru alte structuri.","PeriodicalId":474270,"journal":{"name":"Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare \"Carol I\"","volume":"31 1","pages":"0"},"PeriodicalIF":0.0000,"publicationDate":"2023-10-09","publicationTypes":"Journal Article","fieldsOfStudy":null,"isOpenAccess":false,"openAccessPdf":"","citationCount":"0","resultStr":"{\"title\":\"Relația dintre China și organizațiile internaționale generatoare de securitate\",\"authors\":\"Lt.Ionela Cătălina MANOLACHE\",\"doi\":\"10.53477/2065-8281-23-38\",\"DOIUrl\":null,\"url\":null,\"abstract\":\"La momentul actual, mediul internațional se caracterizează prin complexitate. Securitatea globală este amenințată de numeroși factori, iar organizații specifice, precum NATO, OSCE sau ONU, depun eforturi pentru eliminarea sau minimizarea acestor provocări. Un element important în acest sens îl constituie evoluția economică a statelor. Supremația economică aduce cu sine avantaje și în alte domenii de dezvoltare, precum cel politic, social sau militar. China este statul care a surprins întreaga lume prin capacitatea sa de evoluție pe plan economic, devenind un actor important în domeniu într-un timp relativ scurt. Acest statut îi oferă atât beneficii, cât și numeroase obligații, printre care aceea de a coopera cu organizațiile de securitate în vederea dezvoltării unui climat de pace la nivel internațional. Tocmai de aceea statul chinez trebuie să mențină o bună relație cu aceste organizații și să depună eforturi pentru a genera securitatea proprie, dar și pe cea colectivă, asigurând un climat de pace și fiind un exemplu pentru alte structuri.\",\"PeriodicalId\":474270,\"journal\":{\"name\":\"Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare \\\"Carol I\\\"\",\"volume\":\"31 1\",\"pages\":\"0\"},\"PeriodicalIF\":0.0000,\"publicationDate\":\"2023-10-09\",\"publicationTypes\":\"Journal Article\",\"fieldsOfStudy\":null,\"isOpenAccess\":false,\"openAccessPdf\":\"\",\"citationCount\":\"0\",\"resultStr\":null,\"platform\":\"Semanticscholar\",\"paperid\":null,\"PeriodicalName\":\"Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare \\\"Carol I\\\"\",\"FirstCategoryId\":\"1085\",\"ListUrlMain\":\"https://doi.org/10.53477/2065-8281-23-38\",\"RegionNum\":0,\"RegionCategory\":null,\"ArticlePicture\":[],\"TitleCN\":null,\"AbstractTextCN\":null,\"PMCID\":null,\"EPubDate\":\"\",\"PubModel\":\"\",\"JCR\":\"\",\"JCRName\":\"\",\"Score\":null,\"Total\":0}","platform":"Semanticscholar","paperid":null,"PeriodicalName":"Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare \"Carol I\"","FirstCategoryId":"1085","ListUrlMain":"https://doi.org/10.53477/2065-8281-23-38","RegionNum":0,"RegionCategory":null,"ArticlePicture":[],"TitleCN":null,"AbstractTextCN":null,"PMCID":null,"EPubDate":"","PubModel":"","JCR":"","JCRName":"","Score":null,"Total":0}
Relația dintre China și organizațiile internaționale generatoare de securitate
La momentul actual, mediul internațional se caracterizează prin complexitate. Securitatea globală este amenințată de numeroși factori, iar organizații specifice, precum NATO, OSCE sau ONU, depun eforturi pentru eliminarea sau minimizarea acestor provocări. Un element important în acest sens îl constituie evoluția economică a statelor. Supremația economică aduce cu sine avantaje și în alte domenii de dezvoltare, precum cel politic, social sau militar. China este statul care a surprins întreaga lume prin capacitatea sa de evoluție pe plan economic, devenind un actor important în domeniu într-un timp relativ scurt. Acest statut îi oferă atât beneficii, cât și numeroase obligații, printre care aceea de a coopera cu organizațiile de securitate în vederea dezvoltării unui climat de pace la nivel internațional. Tocmai de aceea statul chinez trebuie să mențină o bună relație cu aceste organizații și să depună eforturi pentru a genera securitatea proprie, dar și pe cea colectivă, asigurând un climat de pace și fiind un exemplu pentru alte structuri.