Texistența: Avatar Sau Un Concept Blamat Al Postmodernismului?

Abstract

Impactul postmodernismului asupra fețelor multiple ale literaturii contemporane este incontestabil. Cu toate acestea există teoreticieni care sunt convinși de sfârșitul lui iminent. Dar până acum, doar teoretic, au fost propuse anumite modele cultural-literare de înlocuire a conceptului ale cărui valori, se consideră, sunt epuizate, cu alte cuvinte ar aparține trecutului. Desigur, mutațiile survenite în teoria și critica literară prin cultivarea (în exces?) a paradigmei în discuție au generat recalibrarea discursului auctorial, îndeosebi al celui cu apartenență la optzeciști. Unul dintre teoreticienii postmodernismului, Mircea Cărtărescu, analizează în cel mai profesionist mod elementele canonice, integratoare, contradictorii, viabile ale curentului și introduce cu logică episistemică, în planul structural și expresiv al acestuia, termenul încă neintrodus în vreun lexicon de texistență. În viziunea sa, texistența, reprezentând o realitate literară inventată, având semnificația unei osmoze indubitabile între lume și text, pe care am putea să o definim (plecând de la ideea că viața ar putea fi interpretată ca un text, ca un dat divin) construit în raport cu existența. Legitimarea cuvântului texistență în teoria literaturii devine, astfel, un imperativ necesar în analiza și interpretarea literaturii.